30-citate-schimbare-viziune-actiuneCitatele reprezintă înţelepciunea şi experienţa unor oameni extraordinari, condensate în câteva fraze.
 
Cuvintele au o putere nebănuită atunci când ne deschidem mintea şi inima pentru a le primi, ne pot inspira şi ne pot schimba viziunea asupra lumii.
 
De fapt prin aceste simple citate putem avea acces la secretul succesului acestor personalităţi. Pentru că citindu-le putem împrumuta modul lor de gândire ce a reprezentat izvorul realizărilor pe care le-au avut.
 
Am ales citate pe 3 teme – apasă pe fiecare din ele pentru un link la câte o carte pe care o consider excelentă pentru fiecare temă:

  • Schimbare – văzută ca o creştere şi dezvoltare permanentă;
  • Viziune – punctul de pornire către orice succes
  • Acţiune – ingredientul care materializează visurile în rezultate.

 

Schimbare

 
„Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume”
– Mohandas Gandhi
 
„Dacă nu îţi place ceva, schimbă acel lucru, dacă nu îl poţi schimba, schimbă-ţi atitudinea”
– Maya Angelou
 
„Nu îţi poţi schimba destinaţia peste noapte, dar îţi poţi schimba direcţia peste noapte”
– Jim Rohn
 
„Lucrul cel mai important este să fii gata în orice moment să sacrifici ceea ce eşti pentru ceea ce ai putea deveni”
– Charles Dickens
 
„Nu îţi vei schimba niciodată viaţa până când nu schimbi ceva ce faci în fiecare zi.”
– Mike Murdock
 
„Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea”
– Nelson Mandela
 
„Dacă nu ne schimbăm, nu creştem. Dacă nu creştem, nu trăim cu adevărat”
– Gail Sheehy
 
„Indiferent ce îţi spun oamenii, cuvintele şi ideile pot schimba lumea”
– Robin Williams
 
„Schimbarea nu va veni dacă aşteptăm altă persoană sau altă perioadă. Noi suntem cei pe care i-am aşteptat”
– Barack Obama
 
„Să avem seninătatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat şi mai ales înţelepciunea pentru a face deosebirea între cele două posibilităţi”
– Marc Aureliu
 

Viziune

 
„O viziune nu este doar o imagine a ceea ce poate fi, ci un apel către sinele nostru mai bun, o chemare pentru a deveni mai mult”
– Rosabeth Moss Kanter
 
„Cea mai mare aventură este să-ţi trăieşti viaţa visurilor tale”
– Oprah Winfrey
 
„Viziunea ta va fi clară doar atunci când te poţi uita în inima ta”
– Les Brown
 
„Crează o viziune şi nu lăsa niciodată mediul, convingerile altor oameni sau limitele trecutului să îţi afecteze deciziile. Ignoră înţelepciunea convenţională”
– Anthony Robbins
 
„Doar cei ce pot vedea ceea ce este invizibil pot realiza imposibilul”
– Patrick Snow
 
„Preţuieşte-ţi viziunile şi visurile, pentru că sunt copiii sufletului tău; schiţele realizărilor tale supreme”
– Napoleon Hill
 
„Oamenii văd doar ceea ce sunt pregătiţi să vadă”
– Ralph Waldo Emerson
 
„Cei care se consideră victimele unor împrejurări vor rămâne întotdeauna victime până când îşi vor dezvolta o viziune mai mare pentru viaţa lor”
– Stedman Graham
 
„Prea mulţi dintre noi nu ne trăim visurile pentru că ne trăim temerile”
– Les Brown
 
„Ceea ce vedem depinde în principal de ceea ce căutăm”
– John Lubbock
 

Acţiune

 
„Viziunea fără acţiune este doar un vis. Acţiunea fără viziune este doar timp pierdut. Viziunea însoţită de acţiune poate face cu adevărat o diferenţă pozitivă”
– Joel Barker
 
„Gândeşte global, acţionează local”
– Rene Dubos
 
„Succesul este o călătorie, nu o destinaţie. Acţiunea este deseori mai importantă decât finalul”
– Arthur Ashe
 
“Dacă nu incerci să faci ceva peste cunoştinţele pe care deja le-ai deprins, nu ai cum să creşti.”
– Ronald E. Osborn
 
„Nu aştepta. Niciodată nu va fi timpul potrivit”
– Napoleon Hill
 
„Iubirea începe acasă, şi nu contează cât de mult acţionăm.. ci câtă iubire punem în acţiune”
– Maica Tereza
 
„Acţiunea presupune riscuri şi costuri. Dar acestea sunt mult mai mici decât riscurile pe termen lung ale inacţiunii confortabile”
John F. Kennedy
 
„O decizie reală este măsurată de faptul că ai acţionat. Dacă nu există acţiune, nu te-ai decis cu adevărat”
– Anthony Robbins
 
„Posibilităţile sunt numeroase atunci când ne decidem să acţionăm şi nu să reacţionăm”
– George Bernard Shaw
 
„Ai încredere şi acţionează ca şi cum ar fi imposibil să eşuezi”
– Charles F. Kettering
 

Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments