Sursa foto: https://flic.kr/p/pbXKzv (nicio modificare) Licenta aici

Crezi că pentru unii teama de comunicare (cu alte persoane) este mai mare decât frica de moarte?

Americanii spun că frica numărul unu a oamenilor este cea de a vorbi în public, chiar mai mare decât de teama de a muri.

Pare absurd la prima vedere, nu? 

Îți voi relata în acest articol o poveste reală, în care o persoană a riscat viețile a peste o sută de oameni (și pe a lui) din cauza fricii de a comunica asertiv.

 
În ianuarie 1990, zborul 52 al companiei aeriene Avianca a plecat din Columbia (țara de care aparținea) spre aeroportul JFK din New York.

Din păcate, vremea deasupra Statelor Unite era foarte proastă, așa că avionul a fost întârziat cu o oră și jumătate, timp în care a survolat deasupra mai multor orașe americane (fapt ce i-a scăzut considerabil rezervele de combustibil).

Când a ajuns în sfârșit aproape de aeroportul JFK, vremea era și mai dificilă. În plus, pilotul automat avea o defecțiune, deci avionul trebuia adus la sol prin manevre manuale.

Prima aterizare a fost ratată, din cauza lipsei de vizibilitate.

Avionul a înconjurat aeroportul, iar când s-a pregatit să aterizeze a doua oară… s-a prăbușit, izbindu-se de un deal. Accidentul s-a soldat cu 73 de morți din cei 158 de pasageri (cu tot cu echipajul).

Cauza prăbușirii: avionul rămăsese fără combustibil.

 
Inițial, cei care investigau accidentul nu au găsit nicio cauză clară.

Vremea era nefavorabilă, dar nu atât de rea încât să fie cauza principală.

Avionul a avut câteva defecțiuni, dar nimic major – au fost probleme care se întâmplă destul de des și nu duc în mod normal la prăbușire.

Piloții și cei din echipaj erau profesioniști, experimentați, și niciunul nu băuse și nici nu se drogase. Toți erau perfect sănătoși mental.

 
Echipa care analiza accidentului a descoperit în convorbirile înregistrate de cutia neagră o problemă de comunicare între piloți și turnul de control al aeroportului.

Iată un fragment din schimbul de replici, cu puțin înainte de prăbușire:

CAVIEDES (căpitanul) : Nu știu ce s-a întâmplat cu pista. Nu am văzut-o.

KLOTZ (secundul): Nici eu nu am văzut-o.

CAVIEDES: Spune-le că e o urgență!

KLOTZ [către controlul traficului]: Am recepționat 1-8-0, ăă, vom încerca din nou. Ni se termină combustibilul.

 
În acel moment, avionul mai avea mult prea puțin combustibil. Partea cea mai ciudată în acest dialog este că secundul (Klotz) nu este în stare să comunice ferm acest lucru către turnul de control.

O spune ca pe un detaliu, la sfârșitul frazei, fără să accentueze urgența. Faptul că un avion mai are puțin combustibil când aterizează este un lucru normal, dar nu atât de puțin cât avea zborul 52 Avianca.

 
Să observăm ce se mai întâmplă apoi în cabina avionului:

CAVIEDES: Ce a spus?

KLOTZ: L-am informat deja că vom încerca din nou pentru că acum nu putem…

CAVIEDES: Transmite-i că nu mai avem combustibil!

KLOTZ (către turnul de control): Urcăm și menținem trei mii și, ăă, rămânem fără combustibil, dle.

 
Avionul este pe cale să se prăbușească din cauza lipsei de combustibil și Klotz o spune ca și cum ar fi ceva lipsit de importanță, după ce spune ”ăă” (ceea ce diminuează și mai mult impactul ultimei afirmații).

Malcom Gladwell, care relatează această povestire în cartea lui ”Excepționalii”, compară această comunicare cu o persoană care se sufocă din cauză că s-a înecat cu mâncarea și îi spune ospătarului: ”Da, aș mai vrea niște cafea și, ăă, mă înec cu un os de pui”.

 
Ce urmează este de-a dreptul halucinant- iată ultima întregistrare înainte de accidentul iminent:

Controlul de trafic aerian: Avianca 0-5-2, vă voi aduce 15 mile nord-est și vă voi întoarce pentru a ateriza din nou. Este ok cu voi și combustibilul vostru?

KLOTZ: Cred că da.. Mulțumesc mult.

CAVIEDES: Ce a spus?

KLOTZ: Tipul e supărat.

Se pare că secundului îi este teamă să-l supere pe controlorul de trafic american cu faptul că sunt pe care să se prăbușească!

Fără să își dea seama că zborul 52 este într-o situație extremă, turnul de control îl pune la sfârșitul cozii de așteptare – în fiecare moment există foarte multe zboruri care aterizează pe cel mai aglomerat aeroport din SUA.
 

Oare de ce nu a reușit să transmită Klotz mai clar urgența către controlorul de trafic?

Investigatorii cazului au elucidat misterul pornind de la teoria dimensiunilor culturale, formulată de psihologul olandez Geert Hofstede.

Psihologul a studiat diferențele culturale și le-a clasificat pentru fiecare popor în 6 categorii.

Dintre acestea, cea mai interesantă pentru cazul nostru este dimensiunea ”distanța față de putere”. Aceasta spune că fiecare popor are o altă atitudine față de autoritate:

– dacă indicele este scăzut, atunci oamenii din respectiva cultură se consideră egali cu superiorii ierarhici, le pot vorbi amical în unele situații, pot contesta deciziile în cazuri extreme etc.
– dacă indicele este ridicat, persoanele respective au o teamă de a contesta autoritățile și deciziile acestora, au un respect ridicat față de ei și se exprimă într-un mod formal și rezervat în comunicarea cu ei.

Columbia, țara din care erau piloții, are un indice ridicat – columbienii au un respect crescut față de cei pe care îi percep ca fiind autorități.

SUA are în schimb unul foarte scăzut – probabil că știm și noi că americanii sunt mai cordiali, mai curajoși și își permit uneori chiar să facă glume cu șefii lor.

În plus, se știa că angajații de la controlul de trafic aerian din aeroportul JFK sunt ceva mai agresivi, fiind asaltați zilnic de foarte multe zboruri, dar și deoarece sunt americani și sunt obișnuiți ca oamenii să se mai răstească unul la altul (chiar dacă sunt superiori ierarhic sau nu).

Pentru că provenea dintr-o cultură cu distanță mare față de putere, secundul l-a perceput pe controlorul de trafic ca pe un superior și nu a avut prezența de spirit să fie mai asertiv (sau poate chiar agresiv, situația o cerea!)

Totuși, cum se poate întâmpla așa ceva într-o situație de criză pe viață și moarte? Un aviator din Statele Unite care studia cazul accidentului a spus că așa ceva nu i s-ar fi întâmplat niciodată unui pilot american, probabil că dacă ar fi fost el ar fi urlat efectiv în microfon:
”NU MAI AVEM COMBUSTIBIL, lăsați-ne să aterizăm!! (!@*$ poți introduce aici o înjurătură americană:)”

 
Aici vine partea interesantă: condiționarea noastră socială și culturală este uneori atât de puternică, încât nu putem reacționa în situații de presiune ridicată, nu ne putem aduna și suntem conduși de teama de comunicare.

Iar zborul Avianca 52 nu este un simplu caz izolat, Malcom Gladwell mai relatează în ”Excepționalii” și alte cazuri asemănătoare (mai ales legate de prăbușirile companiei coreene Korean Air), în care teama secundului de a atrage atenția căpitanului că greșește a dus la accidente tragice.
 

Dacă ai avut momente în care nu ai fost destul de asertiv(ă), sau ți-a fost teamă să comunici celorlalți ceea ce te deranjează, nu te autoînvinovăți. Este absolut normal, se întâmplă și la case mai mari 🙂

Mai ales că România are o valoare mare (90) a indicelui „distanța față de putere” – adică suntem ușor intimidați de autorități. Atenție: asta înseamnă chiar și cei pe care îi percepem ca fiind superiori în anumite situații (de exemplu, cineva care este mai bine pregătit ca noi).

Ce putem face pentru a depăși această teamă de a comunica?

– Să învățăm să comunicăm mai inteligent. Asta înseamnă să știm când să fim asertivi, să ne adaptăm diferitelor situații care pot apare;

– Să practicăm comunicarea mai întâi într-un mediu sigur, unde nu putem fi judecați sau criticați.
De ce crezi că unii oameni nu învață și nu evoluează, chiar dacă au multă experiență? Deoarece de cele mai multe ori acea experiență este una dureroasă, și nu au spațiul necesar de a se da un pas înapoi și de a se autoevalua.

De aceea, te invit la workshop-ul nostru de inteligență socială și încredere în sine, unde oferim aceste informații și mediul potrivit pentru a exersa comunicarea fără teamă, pentru a-ți construi o experiență reprezentativă de succes.

În final, te îndemn să adaugi un comentariu mai jos în care să ne spui dacă ai avut momente în care ți-a fost teamă să comunici cu cineva deoarece ți s-a părut că te intimidează (din orice motiv).

 

Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments