Sursa foto: https://flic.kr/p/dW2Ghr licenta aici

Într-o zi frumoasă de toamnă, am văzut pe o bancă un cerșetor cu un ochi de sticlă.

Era îmbrăcat cu mai multe rânduri de haine pestrițe, rupte și înnodate. Pe bancă, lângă el, trona un sac imens din rafie plin cu nimicuri, lucruri stricate de tot felul. Avea pe jos în fața lui o tavă cu câteva hârtii și monede.

De obicei nu mă uit prea mult la oamenii străzii, dar el mi-a atras atenția în mod special, fără să-mi explic de ce. M-am oprit și am început să-l studiez. Ce era atât de diferit la el? Avea haine de cerșetor, punga de rafie obișnuită, tava cu bani în față.

Apoi m-a lovit: omul ăsta nu stătea ca un cerșetor, și nici nu avea expresia unuia! Avea spatele drept și totuși relaxat, iar pe față i se citea pace și mulțumire de sine. Majoritatea cerșetorilor pe care i-am văzut aveau o expresie deprimată, speriată, furioasă pe viață, nu mai vorbesc de postura lor încovoiată.

Aspectul contradictoriu al cerșetorului m-a captivat și am decis să mai stau să îl observ… în acțiune. Mi-am luat un ziar și m-am așezat pe banca de vis-a-vis de el.

 
Cei mai mulți oameni treceau grăbiți fără să îi acorde atenție cerșetorului. Din când în când, câte un trecător arunca o monedă pe tava lui, fără să se uite la om. Unii se uitau cu coada ochiului și puteam citi diverse sentimente pe fața lor: dispreț, milă, scârbă, sau chiar vinovăție.

La un moment dat, am văzut un lucru ciudat: cerșetorul l-a strigat pe un om care trecea mergând foarte încet pe lângă el, cu spatele aplecat și o privire tristă. Omul a ridicat privirea uimit, a dat să plece, dar cerșetorul a insistat și a început să vorbească cu el.

Ardeam de curiozitate să aud ce îşi spun, dar zgomotul străzii nu îmi permitea să înțeleg ce vorbeau. După câteva minute de conversaţie, s-a întâmplat un lucru surprinzător: cerșetorul a scos din sacul de rafie un creion uzat și i l-a dat omului. Acesta a privit obiectul, s-a înseninat și a plecat mai departe vesel, făcându-i cerșetorului cu mâna. Parcă i se luase o greutate de pe piept.

Episodul s-a repetat de două ori în următoarea oră. De fiecare dată când cerșetorul vedea o persoană tristă sau abătută, o striga insistent. Nu toți se opreau, dar atunci când cineva rămânea la o mică discuție cu omul străzii, primea invariabil la sfârșit câte un obiect uzat din sac.

Dar cel mai ciudat lucru era că oamenii acceptau cu bucurie nimicurile primite, și plecau de la cerșetor cu zâmbetul pe buze! După creion, cerșetorul a oferit următoarelor persoane un claxon vechi de bicicletă și o oglindă de buzunar.

 
Privind toate acestea, nu am mai rezistat și m-am îndreptat spre banca lui. M-a văzut de îndată ce m-am ridicat și a început să zâmbească. Pesemne că observase că îl spionasem, căci m-a salutat politicos și m-a invitat să iau un loc lângă el pe bancă.

M-am așezat ușor, având grijă să nu îi răstorn sacul supradimensionat. Stând lângă el, m-a cuprins un calm de nedescris.

Am deschis gura să îl întreb de ce oprește oamenii şi ce le spune, dar nu mi-a ieșit niciun cuvânt. Parcă eram un pește pe uscat: deschideam și închideam gura fără să scot niciun sunet. Cred că eram depășit puțin de situație, nu mai întâlnisem un cerșetor atât de… aparte.

M-a privit cu blândețe și m-a întrebat: ”Ai ceea ce îți dorești în viața ta?”

Hai că asta e bună! Am dat peste un cerșetor filosof. Tipul ăsta voia să râdă de mine. Ce întrebare mai era şi asta?!

”Nu cumva ești un ascet care ajută oamenii să-și găsească fericirea?”, l-am luat eu peste picior.

Omul de lângă mine a zâmbit cu bunătate și modestie, fără să fie afectat de ironia mea în niciun fel: ”Nu, sunt un om absolut normal, ca tine. Dar ai evitat întrebarea. Poți spune că ai ceea ce îți dorești în viața ta acum?”

Candoarea lui m-a dezarmat și i-am răspuns: ”Sincer.. nici nu m-am gândit la asta. Am o viață frumoasă, am multe realizări, am persoane extraordinare alături de mine. Dar.. dacă ar fi să răspund sută la sută sincer, nu cred că am ceea ce îmi doresc.”

Rămăsesem cu ochii în depărtare, gândindu-mă că într-adevăr, nici nu am realizat până acum dacă am ce vreau cu adevărat în viață. Întrebarea lui, adresată în mod repetat, mă răscolise și mă făcuse să încep să caut în interiorul meu.

”Ce îți lipsește cel mai mult?” continuă el, privindu-mă sfredelitor cu singurul lui ochi bun.

Cuvintele îmi ieșiră pe gură fără să îmi dau seama: ”Să fac ceea ce îmi place, să îmi urmez pasiunea. Nu am avut niciodată curajul să o fac. Până acum am reuşit să obţin un job bun, să fiu respectat de colegi și prieteni, și totuşi… nu am prea mult chef de viață.”

”Ce bine că m-ai întâlnit pe mine, pentru că te voi ajuta să faci ceea ce vrei.”

”Tu?” Am răspuns eu puțin iritat.
”Cum ai putea să mă ajuți tu pe mine? Văd că nici pe tine nu te poți ajuta, altfel nu ai fi ajuns să cerșești. Și cu ce crezi că mă vei ajuta, cu un obiect din sacul tău?”

Am răsuflat din greu și am început să regret ce am zis. La urma urmei, omul era un biet sărman care vorbea frumos cu oamenii, nu aveam niciun drept să îl atac acolo unde îl durea cel mai tare. Se pare că întrebările lui îmi atinseseră un punct sensibil…

Dar cerșetorul rămase impasibil și îmi zise fără niciun fel de ranchiună: ”Da, te pot ajuta cu un obiect din sacul cu maimuțe. Și pentru că tot m-ai întrebat, îți voi spune povestea mea, de ce sunt aici.”

 
Cerşetorul se aşeză mai comod şi începu să vorbească cu poftă:
„Îți spun un secret, dar să nu mai zici la nimeni! Nu sunt cerșetor, nu am fost niciodată. De fapt, am o avere considerabilă și afaceri pe două continente.

O dată pe lună, mă deghizez în acest fel și stau pe stradă. Mă amuză să văd oamenii care trec cum mă privesc cu milă sau dispreț, crezând că ei mă pot ajuta cu un bănuț.

Dar tocmai de aceea fac acest lucru. Atunci când știu ce putere am, toți îmi cer ajutorul sub forma banilor, a relațiilor sau a influenței mele. Și de cele mai multe ori le ofer ce au nevoie. Însă acestea nu prea îi ajută decât pe termen scurt.

Apoi devin dependenți de acest ajutor pe care îl ofer, și încep să creadă că ei nu se pot descurca singuri. Când de fapt, fiecare are un potențial enorm înăuntru, de care nici nu e conștient.

 
Așa că am hotărât să mă arăt în fața oamenilor ca un om total neajutorat. Astfel, pot să ajut oamenii să își descopere singuri puterea personală. Eu doar îi ghidez prin cuvintele și atitudinea mea.

Îi aleg de obicei pe cei care par fără speranță. Ai văzut și tu ce fel de oameni trec pe lângă mine: unii au tot ce și-ar putea dori, dar tot sunt nefericiți. Asta pentru că n-au idee de ce sunt în stare. Nu au încredere în sine.

Încep prin a-i chema la mine și apoi îi întreb ce îi frământă. Mulți sunt foarte reticenți, unii îmi râd în față spunând că sunt doar un nebun al străzii, alții îmi răspund scurt și apoi pleacă la fel cum au venit.

Dar din când în când, dau de câte o persoană mai curioasă.. așa ca tine. Curiozitatea este o calitate extraordinară dacă o folosești când trebuie. Acești oameni îmi spun problemele lor, se descarcă, apoi mă ascultă.

Iar eu le spun: ”Dacă ai fi pe cale să-ți pierzi un ochi și ai ști că îl poți salva dacă faci lucrurile potrivite, ce ai fi în stare să faci? Ai mai ezita, ai mai crede că nu ești suficient de bun?”

Ei se gândesc un pic, şi imaginează situația, apoi îmi răspund că ar face orice! Ar trece peste absolut orice obstacol, ar lăsa la o parte teama și orice limitare.

În acel moment, eu le răspund:
”Eu nu mai am lumina unui ochi și nu mai am ce face în legătură cu acest lucru. Tu îi ai pe amândoi și tocmai ți-ai dat seama că dacă ai un motiv destul de puternic, poți realiza aproape orice.”

După ce discutăm astfel, le dispare treptat starea proastă. Parcă uită pur și simplu ce îi necăjea.

Apoi le zic că am o soluție pentru ei în sacul cu maimuțe. În funcție de problema lor, le găsesc maimuța potrivită.

 
Spre exemplu, omul căruia i-am dat un creion nu mai vorbise cu fiul său de opt ani. Era convins că nu îl va mai vedea, pentru că greșise foarte rău față de el.
Ce avea nevoie să facă? Să-i trimită o simplă scrisoare în care să-i spună cât de mult îl iubește.

Mi-a spus că nici măcar nu a avut curajul să îi scrie. Atunci i-am spus: ”E atât de simplu. Nu ai nevoie decât de credință în tine și de un creion fermecat. Credința am văzut deja că o ai, mi-ai demonstrat când te-am întrebat dacă ai face orice să-ţi salvezi un ochi. Iar eu îți dau acum creionul magic.”

Fata căreia i-am oferit un claxon de bicicletă își pierduse slujba și credea că nu e bună de nimic, că nimeni nu o va mai angaja. I-am spus să sune din claxon de fiecare dată când se simte lipsită de importanță, să nu îi fie niciodată teamă să își afirme valoarea la muncă, sau oriunde în viață.

Iar domnul înalt și slab care a primit oglinda de buzunar avea impresia că este un om urât, rău și că nu merită nimic bun. La început i-a fost teamă să se uite în oglindă, dar eu i-am spus că văd cu singurul meu ochi bun frumusețea dinăuntrul lui. I-am spus-o cu o hotărâre atât de mare, încât a început și el să se uite în oglindă și să zâmbească.

Obiectele reprezintă credința oamenilor. Sunt doar niște maimuțe, imită ce este deja în ei. De fapt, atunci când primesc un obiect și li se luminează fața, oamenii aceştia frumoşi încep să creadă în ei înşişi, nu în acel obiect. Dar valoarea maimuței este puternică, pentru că simbolizează ceva pentru ei, şi va rămâne în amintirea lor chiar şi în momentele dificile pe care le vor întâmpina…”

 
Îl ascultam fascinat, nici nu mi-am dat seama cât timp trecuse. Deja mă simțeam mult mai bine, și soarele parcă mă mângâia pe creştet cu dragoste. Frunzele arămii cădeau încet încet și în acel moment am simțit că trăiesc din nou. Parcă eram un copil care redescoperă lumea.

M-am pișcat puțin să văd dacă nu visez și el a râs.

”Asta da poveste” i-am spus vesel, ”să știi că m-ai trezit și pe mine! Deja văd posibilitățile de a face ceea ce îmi place cu adevărat… până acum era o ceață în capul meu. Dar e din ce în ce mai clar că sunt în stare și știu acum sigur că voi putea.”

”Bineînțeles că vei putea. Dar nu uita că trebuie să-ți dau și ție o maimuță fermecată” rosti așa-zisul cerșetor și începu să caute în sacul de rafie.

Sursa: flickr.com, licenta aici

Sursa: flickr.com, licenta aici


Eram nerăbdător ca un copil care îşi aşteaptă cadoul de Crăciun. Nu mare mi-a fost uimirea când am văzut că a scos din sac o mică maimuță din ceramică!

”Tu meriți piesa cea mai grăitoare, pentru că acum știi și povestea mea. Maimuța asta conține în ea toate posibilitățile din lume.
De fiecare dată când vei avea vreo problemă, o vei pune la ureche și ea îi va șopti tot ceea ce ai nevoie să știi. Va scoate la suprafață toată puterea ta adormită.”

”Nu știu cum să îți mulțumesc… mi-ai îmbogățit viața în mai puțin de o oră!”, am rostit emoționat.

”Tocmai m-ai răsplătit mai mult decât îți imaginezi. O viață schimbată în bine este cea mai mare recompensă pentru mine, de aceea fac asta de la bun început.”

Apoi se ridică, își luă sacul și tava cu bani și plecă mergând agale.

”Pot să te întreb ceva?” am strigat eu în urma lui. ”Cum ți-ai pierdut ochiul?”

”Curiozitatea este bună atunci când trebuie, dar nu mereu”, râse el.
”Dar poate că îți voi povesti data viitoare, când ne vom mai întâlni pe o bancă.”

 
 
Aceasta este o poveste ficțională, originală și exclusiv publicată pe acest site. Ne rezervăm toate drepturile de copyright – vă rugăm nu copiați sau publicați această poveste pe alte site-uri sau în alte medii. Dacă v-a plăcut, puteţi să daţi share pe una din reţelele sociale sau să împărtăşiţi acest link cu oricine.

Copierea unui text este ilegală fără acordul autorului (chiar dacă menționați sursa), pentru mai multe informații despre furtul electronic și plagiarism puteți citi acest articol.

 

Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments