nu-stiu-cuum-sa-fac-si-nici-nu-am-experientaCum ar fi să-ţi trăieşti restul vieţii făcând doar ceea ce NU îţi place?
 
Dacă eşti o persoană care are un vis sunt convins că te-a străbătut un fior doar la acest gând şi ţi-ai spus că asta nu o să ţi se întâmple ţie, sub nici o formă.
 
Am văzut în ultimul timp din ce în ce mai mulţi oameni care îşi dau seama că vor să-şi urmeze pasiunile, să facă ceea ce le place, să fie antreprenori, să trăiască visul lor şi nu al altora.
 
Hai să vedem cum începe de obicei această căutare a pasiunii:
 

  • Ne dăm seama că ceva lipseşte în viaţa noastră, nu suntem satisfăcuţi
  • Citim articole despre faptul că putem face orice, că pentru a avea o viaţă împlinită avem nevoie să practicăm ceva care ne pasionează
  • Ne entuziasmăm şi începem să căutăm lucruri care ne plac. Ne dăm seama că nu e prea târziu, că putem învăţa orice de pe internet
  • Ne găsim pasiunea şi începem să citim cât mai mult, să mergem la întâlniri sau evenimente din acel domeniu şi simţim că viaţa noastră începe să se schimbe
  • Facem primii paşi în direcţia visului nostru: ne deschidem un website, luăm primele lecţii în domeniul nostru, ne facem planuri pentru o afacere
  • Consumăm materiale motivaţionale şi începem să ne vedem deja acolo!

 
..şi apoi ne lovim de ‘realitate’.
 
Ne dăm seama că în acest moment e o distanţă mare între abilităţile noastre şi imaginea pe care ne-am creat-o în mintea noastră.
 
Simţim că nu avem încredere să facem următorul pas. Şi citim din ce în ce mai mult, ne ducem la cursuri, vorbim cu prietenii, iar în acest timp tot ne e frică să acţionăm. Pentru că nu cunoaştem suficient, nu avem suficientă experienţă – nu suntem suficient de buni în domeniu.
 
Lipsa încrederii în sine ucide visurile. Omoară pasiunea şi sentimentul de libertate pe care am început să-l cultivăm gândindu-ne la ce vom face.
 
 
Toate acestea se întâmplă deoarece după acel prim pas în care ne descoperim pasiunea, intrăm într-un cerc vicios al inactivităţii:
 
Cercul vicios al inactivitatii
 
Să ridice mâna toţi cei care au trecut prin asta!
 
Ştiu despre ce vorbesc pentru că am fost şi eu acolo şi este una din cele mai cumplite stări. Simţi că îţi pierzi identitatea, că tot ceea ce visai să fii şi să faci se scurge încet încet în canalul monotoniei zilnice. Este cel mai cumplit lucru, pentru că ai avut o viziune despre ceea ce poţi să realizezi, despre o viaţă trăită intens şi semnificativ, apoi ţi-ai dat seama că nu poţi să ajungi acolo..
 
 
Cum poţi ieşi din acest cerc vicios?
 
În primul rând, e nevoie să conştientizezi 2 lucruri. Da, schimbarea o poţi începe chiar acum în faţa calculatorului.
 
Pe măsură ce vei citi aceste simple idei, vei înţelege că e foarte uşor să le îmbrăţişezi şi să le aplici:
 
1. Nu ai nevoie de mai multe cunoştinţe înainte să aplici
 
În acest moment, indiferent în ce domeniu vrei să reuşeşti, găseşti TOATE informaţiile necesare la o căutare pe google. De fapt ai prea multe informaţii, şi poate uneori te blochezi în paradigma: „nu ştiu pe ce cale să merg, sunt prea multe, trebuie să mai studiez să o găsesc pe cea mai bună”.
 
E foarte important să înveţi cât mai mult, dar procesul corect este:
 
învăţ ceva nou –> aplic –> învăţ –> aplic –> …
 
Din păcate noi învăţăm încontinuu şi vrem să aplicăm abia când ştim TOT. Şi asta din cauză că nu vrem să greşim. Aşa că am o veste bună pentru tine:
 
2. Nu ai nevoie de mai multă experienţă ÎNAINTE de a acţiona mai mult
 
De unde vine încrederea că poţi trece la următorul nivel? Din experienţă!
De unde vine experienţa? Din multă acţiune!
Ce înseamnă multă acţiune la început? Multe greşeli 🙂
 
Ahaa.. deci trebuie să fim dispuşi să greşim mai mult, nu să ştim mai mult. Ce înseamnă asta Dragoş, că nu poate ieşi totul perfect din prima?!
 
Eu cred că aici se separă cei care îşi doresc cu adevărat să facă ceea ce le place în viaţă şi cei care spun doar că „şi-ar dori, ar trebui, ar fi frumos”. Dacă ar fi dispuşi să greşească, de multe ori, fără să vadă acest lucru ca pe o înfrângere, lucrurile ar sta altfel.
 
 
În final vom vorbi despre un lucru esenţial, pe care sunt convins că-l ştii dar nu îl practici încă (pentru că ai impresia că trebuie să mai citeşti încă puţin, să ştii mai mult):
 
Încrederea vine din interiorul tău. O poţi crea acolo în orice moment, înainte să ai abilităţile. De fapt ai făcut-o de nenumărate ori în trecut, atunci când ai învăţat o nouă abilitate de la zero.
 
Aşa că poţi începe să faci chiar acum mai multe greşeli, fără să ai experienţă prea multă, fără să ştii cel mai bun mod de a acţiona.
 
Ceea ce ai nevoie să studiezi mai întâi – şi să aplici imediat – este cum să-ţi cultivi încrederea în tine. Pentru că astfel vei învăţa cum să intri în starea care să-ţi permită să acţionezi fără să te mai gândeşti la ce-ţi lipseşte.
 
Chiar sunt curios ce părere ai despre aceste blocaje pe care le întâlnim când ne propunem să ne urmăm visurile. Aşa că te invit să comentezi mai jos care a fost experienţa ta în căutarea şi împlinirea pasiunilor.
 
Dacă ţi s-a părut folositor acest articol, te invit şi la trainingul meu „Cel mai bun TU” – abonează-te la newsletter pentru a fi anunţat(ă) când va fi următorul eveniment.
 
 
 

Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments