poti-sa-accepti-asta
 

Când începi să te accepţi pe tine aşa cum eşti acum, începi o viaţă cu noi posibilităţi care nu existau înainte” ~ Mandy Evans

 
 
Tu te acccepţi pe tine aşa cum eşti, cu toate defectele şi imperfecţiunile?
 
Îmi amintesc de perioada liceului – eram foarte retras şi nu aveam o imagine prea bună de sine. Aveam impresia că aproape toţi sunt ‘mai buni’ ca mine şi sunt aşa de multe lucruri care nu sunt în regulă cu mine încât ar trebui să mă schimb total. Eram convins că aşa cum sunt nu am nici o şansă de a obţine chiar cele mai simple lucruri.
 
Apoi am descoperit cărţi şi programe care te învăţau cum să fii mai sociabil, mai pozitiv, cum să te placă alţii şi aşa mai departe. Şi m-am bucurat că în sfârşit mă pot schimba, pentru că eram convins că nu era bine să fiu eu însumi.
 
Pot să spun că am avut unele rezultate încercând să mă forţez să fiu altfel, dar tot simţeam că nu sunt eu, că mă ascund. Ca şi cum ai încerca să faci curăţenie băgând gunoiul sub covor. La prima impresie poate părea curat, dar mai devreme sau mai târziu tot va ieşi la iveală.
 
Cred că oricine a auzit vorba „Fii tu însuţi!” Eu când o auzeam începeam să râd. Cum să fiu eu, aşa timid si inadaptat?! Problema mea era că de fapt eu mă confudam cu ego-ul social, construit de-a lungul timpului prin diverse judecăţi pentru a mă proteja.
 
Şi nu îmi dădeam seama că pentru a trăi o viaţă liberă, împlinită, e nevoie să îmi accept sinele meu autentic, care există în orice om şi reprezintă de fapt adevărata frumuseţe interioară.
 
După ce mi-am dat seama de aceste lucruri m-am simţit mai uşor, mai liber. Am început să vorbesc fără probleme de temerile mele (uneori chiar şi în public:).
 
Şi atunci am început să-mi descopăr mai bine calităţile (pe care le refuzasem deoarece mă comparam cu alţii), şi să le folosesc. Pentru mine, „schimbarea” de care se tot vorbeşte în literatura motivaţională, este de fapt întoarcerea la esenţa ta adevărată.
 
 
Nu ne naştem timizi, deprimaţi sau insuficienţi. Dar experienţele prin care trecem, iubirea părinţilor oferită de multe ori doar sub anumite condiţii, şi mai ales influenţa societăţii ne facem să credem că nu suntem în regulă.
 
Ne face să ne respingem pe noi înşine şi astfel vom fi respinşi şi de ceilalţi. Nu ai cum să primeşti acceptare de la ceilalţi dacă nu poţi să ţi-o oferi tu mai întâi.
 
Şi dacă mă accept aşa cum sunt, înseamnă că mă voi resemna şi îmi voi trăi o viaţă mediocră?
 
Nimeni nu îşi poate imagina ce potenţial avem sub toate straturile de convingeri limitative şi condiţionări sociale. Tu ai o putere aşa de mare încât te-ar şoca dacă ai afla. Iar în momentul în care te vei accepta, vei lăsa cale deschisă oricărei îmbunătăţiri.
 
Acceptarea de sine înseamnă îmbrăţişarea tuturor faţetelor tale, fără nici o judecată. Fără să spui „asta e bine, asta nu e bine”. Atunci când vei accepta că ai deja în tine toate resursele necesare, le vei putea folosi la maxim.
 
Cum ne putem accepta, cu toate defectele?
 
Există mai multe moduri, următorul procedeu este rapid şi puternic (îţi va lua câteva minute pentru fiecare „defect”), dar funcţionează doar dacă decizi să te detaşezi de anumite lucruri:
 

  • Gândeşte-te mai întâi la ceea ce nu îţi place în legătură cu tine
  •  

  • Apoi întreabă-te: „Pot să accept ……?” şi completezi cu orice lucru pe care îl vezi ca pe un neajuns. Pot să accept că nu sunt aşa bună în branşa mea? Pot să accept că nu sunt aşa de apreciat?
  •  

  • Imediat după ce pui întrebarea vei simţi o strângere, un disconfort în corp. E normal, orgoliul nu îţi permite să fii imperfect! Observă unde anume în corp simţi acea senzaţie neplăcută, câte de mare e şi ce formă are
  •  

  • Respiră adânc, relaxează treptat corpul, şi imaginează-ţi cum acel disconfort se înmoaie, se topeşte şi curge încet spre picioare, apoi iese din corp prin podea
  •  

  • Gândeşte-te din nou la acel lucru care pe care nu îl acceptai. Cum te simţi acum faţă de el?

 
 
Dacă tot nu poţi accepta unele lucruri, adresează-ţi întrebarea „ce înseamnă pentru mine faptul că accept acel defect?” Spre exemplu, dacă accept că nu sunt aşa inteligent, nu merit să ajung să-mi îndeplinesc visul profesional. Apoi repetă paşii de mai sus pe noua temere: „Pot să accept că nu îmi voi îndeplini visul profesional?”
 
Dar ce facem cu ego-ul care vrea mereu să fie important, judecă mereu şi vrea sa fie acceptat de toţi?
 
Nu îl vom înlătura, ci îl vom subjuga, dacă ne dăm seama că noi nu suntem acest ego, nu suntem acţiunile sau gândurile noastre. Este ca şi cum ai avea un animal sălbatic – uneori îl mai mângâi, dar când începe să se urce pe masă, îi arăţi cine este stăpânul 🙂
 
 

Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments