Sursa foto: Daniel Ashton, licenta aici

Ce legătură există între un gândac, felul în care reacţionezi la provocări şi o pauză bine folosită?
 
Pentru a afla, citeşte mai întâi povestea ciudată de mai jos:
 
Într-o zi, într-un restaurant s-a petrecut un incident aparte. Un gândac gras a aterizat pe o doamnă respectabilă care tocmai se înfrupta cu o supă de linte.
 
Când a văzut arătarea, doamna a sărit ca arsă şi a început să ţipe, gesticulând în încercarea disperată de a scăpa de insectă.
 
Reacţia ei a fost atât de contagioasă, încât a semănat panica şi în inima vecinilor ei de masă. După câteva momente de confuzie, doamna a reuşit cu chiu cu vai să arunce gândacul de pe ea.. dar acesta a fost catapultat pe umărul unui client de la masa vecină.
 
Se pare că şi acesta avea o aversiune faţă de insecte, căci a venit rândul lui să se zbată pentru a scăpa de intrus. Între timp a apărut şi ospătarul, care auzise hărmălaia. Şi spre mirarea lui, s-a trezit cu gândacul aruncat pe cămaşa lui scrobită.
 
În primele momente, ospătarul a fost cuprins de scârbă, văzând creatura care se lăfăia pe pieptul lui. Însă şi-a controlat prima pornire – de a reacţiona ca ceilalţi – şi a aşteptat câteva momente pentru a se linişti. Când a simţit că a prins încredere, a apucat gândacul cu atenţie şi apoi l-a aruncat pe geam.
 
Întrebarea de 1000 de puncte este: oare a fost gândacul responsabil pentru comportamentul lipsit de control al celor 2 clienţi?
 
Dacă răspunsul ar fi da, atunci de ce ospătarul a reuşit să îşi păstreze clamul, deşi nici lui nu-i plăceau gândacii?
De fapt, tocmai acest calm i-a permis să rezolve cu tact situaţia.
 
 

Reacţionezi sau îţi alegi răspunsul?

 
Ai avut momente în care cineva ţi-a stricat ziua pentru că a ţipat la tine?
Ţi s-a întâmplat să-ţi pierzi cumpătul în trafic?
Ai deteriorat vreodată o relaţie din cauza orgoliului sau din cauza că pur şi simplu erai stresat(ă)?
 
În toate situaţiile descrise mai sus, tu doar reacţionai, adică te lăsai condus(ă) de emoţii şi nu mai aveai timp să decizi să acţionezi altfel.
 
Dacă ar fi să reţii un singur lucru din acest articol, acesta ar fi: întotdeauna ai puterea de a-ţi alege răspunsul, indiferent de situaţie!
 
Se spune că „tăcerea este de aur”.
Eu îţi propun să adopţi regula pauzei de aur: de fiecare dată când simţi că te enervezi, eşti cuprins(ă) de frică sau orice sentiment negativ, OPREŞTE-TE pentru câteva secunde, respiră adânc şi realizează faptul că poţi răspunde altfel.
 
Diferenţa între reacţie şi răspuns poate fi făcută uneori de o simplă pauză. Un moment de respiro când te gândeşti la cosecinţele răspunsului tău şi decizi în mod conştient ce va urma.
 
Dacă reuşeşti să îţi antrenezi capacitatea de a-ţi alege răspunsul la orice circumstanţă, nu va mai exista provocare „prea mare” pentru tine.
 
 

Oamenii puternici reacţionează foarte puţin şi foarte rar

 
Asta nu înseamnă că nu se exprimă, doar că o fac atunci când aleg ei:
 
– Dacă îi insulţi nu vor fi răniţi, ci vor încerca să înţeleagă ce anume te-a făcut să acţionezi astfel;
– În acelaşi timp, nu vor fi impresionaţi prea uşor nici de laude – dacă îi vei complimenta îţi vor spune un simplu mulţumesc.
 
De acum încolo, observă cu atenţie atât comportamentul tău, cât şi al persoanelor din jurul tău.
 
Cât de uşor reacţionezi la faptele sau vorbele celorlalţi? E uşor să te facă să te enervezi? Dar dacă îţi aduc laude, cât de repede te topeşti?
 
Pentru a deveni mai puţin reactiv, ai nevoie să-ţi diminuezi orgoliul şi să înveţi să-ţi controlezi mintea pentru a-ţi alege întotdeauna răspunsul.
 
 
Dacă ți-a plăcut articolul de mai sus, te invităm la workshop-ul Cea mai răsplătită inteligență (București) – Un workshop despre inteligența socială și încredere în sine

fotograme-m

Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments