Ti-e-teama-sa-ceriS-a născut cu defecte fizice la o mână şi la un picior pentru care a trebuit să poarte proteze corective până în adolescenţă.
 
În clasa întâi, a descoperit că are dislexie şi o dificultate la învăţat. În urma acestui fapt, profesoara i-a spus că nu o să poată niciodată să citească, să scrie, să comunice sau să facă ceva deosebit în viaţă.
 
A reuşit să treacă materiile cu ajutorul unei colege cu care se înţelegea foarte bine.. până când aceasta s-a mutat. A realizat că nu poate să se descurce fără ea şi la 14 ani s-a lăsat de şcoală.
 
La scurt timp, părinţii l-au abandonat pe autostradă cu o hârtie parfumată pe care scria „fiul nostru nu a fugit de acasă, ci este într-o misiune”. A trăit câţiva ani pe străzi cerşind mâncare pentru a supravieţui.
 
La vârsta de 17 ani a plecat în Hawaii pentru a face surfing. Şi pentru că printre surferi era la modă să te droghezi, a început să încerce tot felul de substanţe halucinogene. După ce a luat o plantă care conţinea stricnină, a stat în comă 3 zile şi a fost la un pas de moarte.
 
Încercând să-şi recupereze sănătatea, s-a dus la un curs de yoga unde l-a întâlnit pe Paul Braggs (pionierul mişcării americane de wellness). După ce a ţinut un discurs despre minte, trup şi spirit, acesta i-a îndemnat pe participanţi să-şi stabilească scopul în viaţă, destinul pentru care au fost creaţi. Aveau 10 minute pentru asta.
 
În acele momente şi-a scanat viaţa plină de eşecuri şi apoi s-a uitat la Paul Braggs, care era bătrân dar plin de viaţă, înţelept şi prosper în toate domeniile.
 
Şi în acel moment a decis că vrea să-şi dedice viaţa studierii legilor universului legate de minte, trup şi spirit. A decis că vrea să devină un învăţător care să călătorească în toată lumea şi să ajute oamenii să trăiască o viaţă extraordinară.
 
După această întâmplare, şi-a reluat studiile şi a început să citească tot ce-i cădea în mână.
 
La vârsta de 23 de ani, a început să ţină discursuri în garsoniera lui, unde se strângeau douăzeci de oameni şi stăteau pe jos pentru a-l asculta.
 
La prima întâlnire de acest gen, a pus la intrare un castron pe care scria „Donaţie de iubire”. La sfârşitul serii, nu era nimic în castron. Nimeni nu-l iubea 🙂
 
Săptămâna următoare, a scris pe castron „Donaţie de iubire – minim 5 dolari”. După discurs, a găsit înăuntru 3 banconte de 5 dolari.
 
Şi-a spus: „Nu merge aşa, trebuie să schimb ceva”. Aşa că a scris pe castron „Taxă minimă – 5 dolari”. Seara următoare, 8 oameni (aproximativ jumătate din cei care au venit) au pus câte 5 dolari. Era mai bine, dar tot nu era suficient pentru a se întreţine.
 
Când a venit timpul să ţină următoarea întâlnire, a scris „Taxă – minim 10 dolari”. Taxă obligatorie. Aproape toţi cei care au venit au pus 10 dolari. Iar cei care nu au pus şi-au cerut scuze şi au spus că vor aduce data viitoare.
 
Şi atunci a învăţat o lecţie nepreţuită: atâta timp cât nu te apreciezi pe tine, nimeni altcineva nu te va aprecia. Atâta timp cât nu-ţi declari valoarea, nimeni nu o va face pentru tine.
 
Atâta timp cât nu-ţi vei înfrunta frica de a cere ceea ce îţi doreşti, nu vei primi ceea ce meriţi.
 
Personajul principal al povestirii de mai sus este Dr. John Frederick Demartini.
 
În mometul de faţă ţine peste 400 de seminarii pe an în peste 50 de ţări. A fost pe scenă cu personalităţi ca Donald Trump, Stephen Covey, Deepak Chopra, Wayne Dyer şi mulţi alţii. Metodologia lui, derivată din fizica cuantică („Metoda Demartini”) este studiată în prezent în universităţi din toată lumea.
 
 
Am fost fascinat de povestea lui pentru că mi-am dat seama că toţi am avut nişte momente dificile în trecut, şi din cauza acestor amintiri nu ne valorăm suficient de mult pentru a cere ceea ce ne dorim.
 
Spune-mi dacă ţi s-a întâmplat vreodată următorul scenariu: ţi-a fost frică să ceri ceea ce vrei, ai fost frustrat(ă) că nu ai primit acel lucru, dar nu ai spus nimic.
 
Asta se poate întâmpla în orice domeniu: de exemplu în relaţii când ţi-e teamă să ceri ce-ţi place. Sau când ai un serviciu care ajută oameni, produce valoare şi ai impresia că dacă ai cere bani ai fi un om lacom.
 
Dacă ai angajat pe cineva să-ţi facă o lucrare, poate ai observat cum unii oameni au groază de a cere banii pe care i-au trudit, la sfârşitul unei zile de muncă.
 
De ce ne este teamă sau ruşine să cerem? De obicei asta porneşte din copilăria sau adolescenţa noastră, când am tras concluzia că nu merităm. Când am crezut anumite persoane care ne-au descurajat, sau am generalizat anumite eşecuri spunându-ne că aşa va fi mereu.
 
Şi am început să credem că nu suntem suficient de buni pentru a primi..
„Trebuie să fim altruişti” – să-i valorăm mai mult pe ceilalţi. Şi oricum „e mai bine să dai decât să primeşti”.
 
John F. Demartini spune că înţelepciunea înseamnă să te valorezi şi pe tine şi pe ceilalţi. Pentru a putea oferi, trebuie să existe întotdeauna cineva care primeşte.
 
Iar în momentul în care vei pune preţ pe ceea ce ai de oferit, te vei îmbunătăţi şi îi vei ajuta şi mai mult pe ceilalţi, pentru că vei realiza că dai ceva valoros.
 
Tu ce experienţă ai în legătură cu teama de a cere?
Lasă te rog un comentariu mai jos – simplu fapt că îţi conştientizezi şi scrii gândurile tale limitative te va ajuta să le schimbi pe viitor.
 
 

Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments