tu-cum-te-porti-cu-tineCum te priveşti pe tine?
Ce părere ai despre tine?
Ce simţi când ţi se adresează aceste întrebări?

Poate că simți mândrie şi te inunzi de încredere în interior. Ori simţi o stare de nesiguranţă de sine, dezamăgire, slăbiciune. Sau chiar nepăsare şi resemnare. Ceva indiferent, satisfăcător sau dureros.

Când nu suntem mulţumiţi de noi înşine sau de realizările noastre, în prima etapă, tindem să ne condamnăm pe noi înşine. Sau să găsim vinovaţi în jurul nostru. Iar la următoarea etapă, invocăm critica constructivă şi pretindem că încercăm să ne dezvoltăm.

Ei bine, critica devine constructivă atunci când este susţinută de o soluţie. Dacă doar critici, fără să ajungi la vreo concluzie, acolo nu mai e nimic constructiv. Devine critică distructivă care te va menţine pe loc sau îți va distruge încrederea în tine.

Sunt Silviu Dumitriu de pe blogul Liber-angajat.ro, iar în acest articol vom vorbi despre acceptarea de sine. Şi despre lucruri nu atât de noi, pe cât de valoroase.
 

Două perspective diferite

O să-ţi povestesc o situaţie banală, care m-a cam devastat emoţional pe la vârsta de 18-19 ani. În acea vreme nu eram tocmai mulţumit de personalitatea mea sau de realizările mele.

Totul a pornit de la o vizită la oftalmolog în urma căreia am aflat că am astigmatism şi trebuie să port ochelari toată viaţa. La afecţiunea asta nu se recomandau nici lentile şi nici operaţie cu laser. Când a venit vestea asta… am zis că gata, s-a terminat lumea.

Nu eram eu cine ştie ce frumuseţe de băiat, dar de bine de rău arătăm cumva. Când am auzit că trebuie să port „parbriz” am zis că o să devin un ochelarist urât. Ca toţi ochelariştii de care am râs încă de la grădiniţă.

Am acceptat foarte greu asta. Eram foarte dezamăgit! Şi când îl mai auzeam şi pe tata, mă enervam şi mai tare:
– De ce nu ne-ai spus că nu vezi bine?
– Păi de unde să ştiu eu cum vede un om normal?

În mai puţin de o lună, aveam ochelari. Şi tare greu m-am obişnuit cu ei. Înainte mă uitam la filme pe calculator, SD şi HD, fără să văd vreo diferenţă între ele. Cum mi-am pus ochelari, am fost deopotrivă fascinat şi dezamăgit. Mi-am spus: „Uau, ce bine se văd filmele HD și eu habar nu aveam până acum!”

Colegii de la job îmi spuneau Harry Potter. Mergeam pe stradă şi auzeam: „Ia uite-l pe ăla, zici că-i Harry Potter!”. Mi-am iubit ochelarii atât de mult, încât am binevoit să-i scap în WC într-o bună zi. Şi a trebuit să bag mâna după ei, să-i curăţ cu spirt şi să-i port în continuare.
 

După o perioadă, am început să mă obişnuiesc şi să văd şi jumătatea plină a paharului.

Vedeam mai bine şi nu mai aveam dureri de cap. Iar atunci când i-am cunoscut pe părinţii prietenei mele de la vremea respectivă, aceştia m-au considerat un băiat inteligent şi fragil.

Dar ca să-ţi spun drept, pe vremea aceea eram un pierde-vară. Mă jucam pe calculator mereu şi aşteptam să treacă timpul ca să mă văd cu stimabila iubită. Nimeni nu ştia asta, pentru că mă ajutaseră ochelarii să par altfel 🙂

Tot cu ajutorul acestui „parbriz” am reuşit să obţin joburi mai bune, după ce am lăsat o impresie pozitivă. Şi de la „Aoleo, o să fiu un urât toată viaţa”, am ajuns să mă bucur de o serie de beneficii neaşteptate.
 

Caută întotdeauna jumătatea plină

Momentele critice care te fac să te simţi penibil, nesigur sau slab de înger sunt doar perioade de tranziţie care te ajută să-ţi depăşeşti condiţia. De asta nu trebuie să-ţi faci griji. Ci doar să cauţi jumătatea plină a paharului chiar dacă iniţial pare a fi invizibilă.

Poate eşti nemulţumit de jobul tău şi deja ai motive să te deprimi. Dacă ai privi jumătatea plină, probabil ai conştientiza că ai o experienţă în spate. Sau că ai atracţie şi abilităţi pentru un alt domeniu. Poate că de fapt ai o grămadă de lucruri de făcut pentru a te reprofila. Păi mai ai tu timp de depresii? 🙂

Dacă nu ai o părere prea bună despre tine, acest fapt nu e un lucru rău. De fapt, asta ar trebui să te motiveze să-ţi depăşeşti condiţia.

Dacă în schimb eşti genul critic cu tine însuţi/însăţi, atunci s-ar putea să ai parte de un mare blocaj. Câtă vreme te cerți pentru ceea ce eşti şi începi să te priveşti ca pe un „ratat”, pierzi lupta înainte de a intra în ring.

Secretul stă în a te accepta aşa cum eşti, mai întâi de toate:
– Accept şi recunosc că sunt un timid, fără pic de încredere de sine.
– Sunt o tipă slabă de înger pe care parcă o păcăleşte toată lumea, dar mă accept aşa.

Nu faci asta ca să-ţi dai singur(ă) în cap. Ci doar ca să faci pace cu tine, să înveţi să priveşti şi dincolo de aceste nemulţumiri. Pentru că odată ce îţi recunoşti şi îţi accepţi slăbiciunile, practic nu mai ai nimic de ascuns.

Astfel îţi dai voie să găseşti şi părţile bune din tine. Iar acesta este momentul în care ar trebui să reuşeşti să te focalizezi şi pe lucrurile pozitive din interiorul tău.

Dacă laşi la o parte şi gura lumii şi omiţi să-l iei în braţe pe „Da Silviu, dar în ziua de azi nimeni nu mai apreciază asta şi asta…”, s-ar putea să realizezi că de fapt eşti mult mai breaz decât te credeai.
 

Acceptarea de sine și autodepășirea

1. Găseşte-ţi slăbiciunile care te ţin în loc şi învaţă să te accepţi aşa cum eşti acum. De exemplu: „Sunt o persoană timidă şi slabă de înger! Admit asta, o recunosc deschis şi fac pace cu mine! Îmi dau voie să mă accept aşa cum sunt!”

2. Focalizează-te pe lucrurile bune care fac parte din tine. Caută şi găseşte lucrurile care să te determine să te placi aşa cum eşti. Nu mai fi aspru cu tine, nu te mai minimaliza şi învaţă să te valorifici. Modestia este o prostie în acest context. Pentru moment, uită de ea complet!

3. Fă-ţi un plan pentru a-ţi depăşi condiţia actuală. Fă o listă cu calităţile pe care vrei să le dobândeşti, cu slăbiciunile pe care vrei să le depaşeşti şi descrie persoana care vrei să devii. Imaginează-te apoi ca şi cum ai fi deja acea persoană.

Odată ce finalizezi aceşti paşi, vei fi pregătit pentru etapa următoare care te va introduce într-un proces de autodepăşire, stând sub observaţie şi acţionând planificat.
Silviu-Dumitriu
Revenind cu picioarele pe pământ… tu cum te porţi cu tine?

Adu-ţi aminte că progresele importante se manifestă în timp. Nimic nu se face peste noapte.

Cu încredere,
Silviu

 

Comentarii

comentarii

Powered by Facebook Comments